Ea intră în încăpere, izul floral al parfumului însoțindu-i fiecare mișcare. A tresare ca scos din transă când mâna iubitei sale se încleștează în jurul mâinii lui, strângând cu putere. Se holba. Normal că se holba. Jenat, se redresează întorcându-i cu un rânjet fad strângerea de mână. Cândva, asta obișnuia să însemne Te iubesc. Acum, nu mai e atât de sigur. Își spune că nu e o problemă cât timp L nu-și dă seama.
L se ridică pe vârfuri și îi plasează un sărut umed pe obraz exact când ea îi salută cu o scurtă înclinare a capului. Nu îndrăznește să se apropie, iar A este profund recunoscător pentru asta. L îl fixează cu o privire cu care a avut timp să se obișnuiască de la incident încoace. Știe exact ce vrea să spună: Nu mă face să te iert încă o dată. Zâmbește reținut, lăsându-se tras de L într-un colț mai retras, departe de ea.
Stau în tăcere, L e așezată în poala lui, scrutând cu atenție tot ce se întâmplă în jur. Muzica bubuie din boxe. Ea dansează. Mereu a știut să se distreze. Un tip pe care nu-l cunoaște se apropie de ea, iar ea îl lasă. Șoldurile i se unduiesc între mâinile individului. Maxilarul lui A se blochează. L dă anxioasă din picior, făcându-i tot corpul să tremure.
Se lasă pe spate și își sprijină capul de umărul lui, buzele atingându-i urechea. Nu-i mai transmit fiorul pe care-l simțea odată. Începe să vorbească despre ceva. A ascultă, sau cel puțin încearcă. E dificil când Ea își trece degetele prin părul șaten, cu ochii închiși într-un mod visător și un șir de perle albe pe post de zâmbet. L îi pune o întrebare. Dorește să răspundă, dar cuvintele îi rămân blocate în gât. Tușește ca să-i revină vocea. Îngaimă ceva aproape incoerent. Vocea lui L are o nuanță răutăcioasă când îi răspunde. Niciunul nu mai spune nimic, iar tăcerea e pusă pe seama gălăgiei de la petrecere.
Într-un fel, o înțelege. Are tot dreptul să fie așa. De fapt, are multe drepturi asupra lui de când cu incidentul. Asta a fost promisiunea în schimbul căreia a fost de acord să nu se despartă. O înțelegere amiabilă, rezultatul clarității de gândire care a întârziat să vină până ce toate farfuriile din bucătărie au fost sparte, iar nasul lui s-a oprit din sângerat. Chiar și acum, de fiecare dată când se uită în oglindă, i se pare că e puțin strâmb. Dar nu contează. L îl iubește oricum. Altfel nu i-ar fi acordat o a doua șansă. Și A o iubește, dar mai mult iubește cât de mult este iubit.
Ea se apropie din nou, râzând. L se crispează, sufocându-l pe A cu îmbrățișarea ei. Arată de parcă pur și simplu se distrează, abandonându-se atingerilor tipului pe care cel mai probabil nu-l cunoaște și care cel mai probabil nu o cunoaște și nu are habar despre existența aluniței de pe sânul ei drept sau despre tatuajul de pe spate pe care-l regretă așa cum știe A. Nu, e mai mult decât atât. Trebuie să fie mai mult decât atât. Altfel inima lui A nu ar bate atât de tare, iar L nu s-ar fâțâi atât de tare în poala lui, tristă, furioasă și jenată în același timp fiindcă ar vrea să-i smulgă inima din piept și să i-o mănânce ca să-i aparțină pentru totdeauna, dar nici măcar nu mai e atât de sigură dacă o va găsi acolo, unde ar trebui să fie, închisă printre coaste, sau mai degrabă ascunsă undeva în bârlogul Ei, care dansează și zâmbește, prefăcându-se că nu e vinovată de nimic.
Simte cum lacrimile i se adună în colțurile ochilor, usturând-o. A nu observă. Continuă să o strângă în brațe absent. Nu într-un mod tandru, ci suficient cât să nu alunece și să pice. L e cea care se agață de el, ca întotdeauna.
Împotriva voinței lui L, primul strop sărat i se prelinge pe obraz și știe că e doar o chestiune de timp până ce restul îl vor preceda, nestăviliți. O reperează în mulțime pe Ea, care încă dansează, împletită în brațele tipului pe care nu-l cunoaște, se bucură că e ocupată și își alungă îngrijorarea care i se cuibărise în pântece, spunându-și că sunt doar câteva minute, nu se poate întâmpla nimic. Îl bate ușor pe A pe braț ca să-i spună că o să revină imediat. A aprobă, fără a cere vreo explicație, fără să-i intuiască tremurul vocii în gălăgia petrecerii sau să observe în lumina searbădă vinișoarele roșii ce-i împânzesc ochii. O mângâie ușor pe spate înainte să plece, iar L nu e așa sigură dacă e un gest protector sau mai degrabă un îndemn.
A o urmărește cu privirea, ascunzându-și expresia de ușurare în spatele paharului din care bea atunci când silueta lui L dispare pe holul care ducea către toalete. Parcă totul în jur a luat foc, fiecare culoare părând mai intensă, mișcările oamenilor mai animalice, aerul electrizat de un fior pe care nu-l poate distinge.
Trage adânc aer în piept în încercarea de a scăpa de senzație, iar dorința care ardea mocnit în pântecele lui s-a aprins deodată, perpelindu-i măruntaiele cu flăcările ei proaspete. Ea e chiar în fața lui. Părul șaten i se revarsă în bucle sălbatice peste umeri. Ochii ei albaștri îl fixează pierduți, chiar visători. Poate că este un test.
Tipul cu care a dansat până atunci s-a evaporat, așa că e doar Ea. Ea cu membrele lungi și mlădioase. Ea cu buzele roșii și cărnoase. Ea și atât. Normal, este un test. Și totuși, singurul răspuns corect pe care A îl întrezărește e undeva în expresia aproape plictisită a chipului ei, în mișcările languroase, incomplete fără un partener. Ea e chiar acolo. A poate să fie El. Doar pentru câteva clipe.
S-ar simți ca un ticălos dacă ar răni-o pe L, desigur, dar ce nu știe nu o poate răni. În plus, e cert că El o iubește, altfel nu ar fi rămas împreună în ciuda atâtor ispite.
Așa că, singura problemă e dacă L îl iubește cu adevărat, iar dacă o face, îi va acorda și o a treia șansă.
Ea zâmbește. El își spune că a treia oară e cu noroc.
Tabloul ales este intitulat Inquisition și a fost realizat de Gail Potocki
O încâlceală marca Alex Țunea
Leave a Reply