Creatorii

Tonurile chihlimbarii ale luminii filtrate de vitraliile geamurilor împărțite simetric în cadrane de lemn de mahon, alunecau de-a lungul pardoselii înțesate cu file îngălbenite străbătute de șiruri perpetue de cuvinte, frumos caligrafiate de o mână iscusită.

Autorul acestor creații desăvârșite se afla la biroul său, o măsuță ponosită, aplecat asupra unui alt teanc de hârtii, mirosul cernelii proaspete răspândindu-se în atmosferă, bărbatul își înmuia cu avânt penița în călimara parcă umplută de  umbre, continuându-și mânat de o voință supraomenească misiunea: aceea de a crea.

Era, de departe, cea mai mare capodoperă a sa. Fără îndoială, Amos Gilbert era un geniu, un temerar al cunoașterii dincolo de orice limită. Brusc, bărbatul se ridică în picioare, răsturnându-și scaunul,  astfel încât foile împrăștiate pe jos își luară pe neașteptate zborul.

– Am reușit! Mi-am îndeplinit scopul! a luat în mâini manuscrisul aflat pe masă, încercând să culeagă entuziasmat paginile încă aflate în aer.

– Cartea asta, continuă el, este însăși esența vieții, sfârșitul și începutul, originile, trezirea conștiinței umane de-a lungul secolelor!

     Amos Gilbert a început să scrie încă de când a putut ține un stilou în mână. Înainte să deslușească pe deplin sensurile cuvintelor, cum să le îmbine, așa încât să dea naștere unei creații unice, obișnuia să transcrie conținutul cărților din biblioteca tatălui său, un cititor pasionat. Pe măsură ce timpul trecea, talentul lui Amos începea să se manifeste: descriind locurile în care se afla, relatând faptele petrecute într-o zi și, în cele din urmă, redactând caiete ample, cu paginile ticsite de studii și cercetări în orice domeniu ce se lăsa descoperit prin intermediul cărților.

Avea o sete, un foc interior ce îl mistuia continuu, îndemnându-l în fiecare zi să își potolească dorința de a crea și de a descoperi. Pur și simplu nu și-ar fi putut imagina viața fără a-și așterne măcar preț de câteva clipe gândurile pe hârtie. Nu era o persoană organizată, iar ideile sale, deși mereu strălucite, aveau tendința să se rătăcească la scurt timp după ce găseau o cale de a ieși la suprafață. Nu era fascinat de iubire sau de fapte eroice nemaivăzute, precum alții din tagma sa. El era un om al rațiunii.

Scriitorul, reîntregind într-un final manuscrisul, îl îndesă într-o servietă, ieșind grăbit pe ușă, îndreptându-se spre biroul editorului său, un vechi prieten de familie, cu care colaborase încă de la începuturile carierei sale notorii.

– O capodoperă, o adevărată comoară…mormăia acesta mergând cu pași grăbiți, croindu-și drum printre siluetele grăbite, înghesuite pe trotuar.

Curând, Amos zări literele argintii ale logo-ului firmei asociatului său. Zâmbi, intrând îndrăzneț în clădirea impozantă, luându-o prin surprindere pe secretară, Stacy, de asemenea o veche prietenă.

– Stacy, draga mea! Unde este Enoch?! Țin în mâinile mele următorul bestseller! exclamă acesta entuziasmat, la un pas de a se urca pe tejghea, nerăbdător. Stacy îl privi cu un zâmbet reținut, obișnuită cu izbucnirile sale.

– Domnul Miller este ocupat momentan … și mi-e teamă că nu poate face nicio excepție pentru dumneavoastră! adăugă femeia ulterior, anticipându-i următoarea insistență.

Amos se resemnă ascultător. Gloria sa nu putea fi știrbită de câteva minute de așteptare. Se așeză pe unul dintre scaunele de la intrare, alături de un domn înfășurat într-un pardesiu negru, purtând pe cap o pălărie de fetru.

Citea ziarul, cu picioarele încrucișate. Ceva în legătură cu bunăstarea acelei persoane, aura pe care părea să o emane îl făcu pe Amos să surâdă. Străinul își ridică privirea din ziar, întinzând o mână spre scriitor, prezentându-se:

– J. Christopher, încântat, poți să-mi spui JC.

            Luat prin surprindere, Amos îl salută și el, scăpându-și din neatenție servieta pe jos, întregul ei conținut revărsându-se pe podea. JC se aplecă agil, adunând totul. Manuscrisul aflat pe genunchii lui începu să fie răsfoit de degetele sale subțiri și lungi, parfumul cernelii plutind discret în aer.

Amos ar fi dorit să riposteze, să-i smulgă bărbatului capodopera și să-i ofere o teorie zdravănă despre cum cititul lucrării nepublicate a unui străin putea fi considerat o posibilă tentativă de plagiatură. Însă ceva îl împiedica, poate calmul desăvârșit al necunoscutului, surâsul reținut care-i se ivea după fiecare filă parcursă, de parcă  tot ceea ce era scris, ar fi știut dinainte.

– Nu te impacienta! Nu am nicio intenție să îți plagiez munca. Asta este o carte extraordinară, Amos!

De unde îi știa numele? Ca de obicei, acest gând dispăru din mintea lui la fel de repede precum a apărut, întrucât JC vorbi din nou:

– De obicei, oamenii nu reușesc să realizeze nimic care să atingă perfecțiunea – ridică ușor din sprâncene, încrucișându-și picioarele – nu prea ai ce să le faci, asta e natura lor și nu mă înțelege greșit, nu-i învinuiesc cu nimic… Dar ceea ce ai creat tu este într-adevăr remarcabil: toate principiile aflate la baza genezei umane, legile universale pe baza cărora s-a creat lumea, călătoria unui suflet odată ce depășește barierele lumii materiale, totul într-un singur manuscris.

Îi culese servieta de pe jos, introducând în ea cartea, zâmbindu-i lui Amos. Ochii săi erau pătrunzători, de un albastru intens, cu un efect hipnotizant. Cine era acel domn? De ce vorbea precum o ființă net superioară și de ce Amos, un ateu convins, nu îndrăznea să excludă opțiunea unei posibile divinități?

– Amos Gilbert, ești un om cu mult înaintea vremurilor tale, într-adevăr strălucit. Tocmai de aceea, ceea ce ai creat nu va putea vedea niciodată lumina tiparului. Omenirea pur și simplu nu este pregătită să descopere toate aceste taine. Sunt conștient de faptul că ești un ateu devotat, însă eu sunt acela care trebuie să se asigure că rasa umană nu va fi cu un pas înaintea timpului. Poți să mă numești precum dorești, însă insist asupra faptului că ar trebui să renunți la publicare.

Vocea sa era fermă, dar afectuoasă și înțelegătoare, deși avea tonalitatea unei rugăminți,era mai degrabă un ordin. Amos se ridică în picioare, luându-și în mână servieta.

– Mi-a făcut plăcere, însă, după cum ați afirmat mai devreme, sunt un ateu convins, iar simplele mărturisiri ale unui bărbat care se crede responsabil pentru întreaga omenire, cu o atitudine megalomană dusă la extrem nu mă vor opri să împărtășesc cu întreaga lume roadele muncii mele asidue din ultimii doi ani. Poate dacă ai fi fost cu adevărat cine pretinzi că ești, te-ai fi asigurat că ideea de la care a pornit totul nici măcar să nu-mi treacă prin minte!

– Cartea asta era destinul tău, precum și secretul existenței ei. Nu sunt aici să împiedic destinul, ci să-l îndeplinesc…prin orice mijloace.

– Domnule J. Christopher? Domnul Miller este la dispoziția dumneavoastră acum! a strigat Stacy, tăind cu stiloul unul dintre numeroasele nume aflate pe lista celor programați. Dar acesta dispăruse. Amos se uită mirat la locul gol din fața sa, prea tulburat ca să poată spune ceva.

– Bănuiesc că a plecat…ciudat. Amos, poți intra!

– Desigur! spuse acesta brusc, deșteptându-se din starea de confuzie.

Intră îndrăzneț în biroul prietenului său, fără nici măcar să se mai obosească să îl salute. Trânti cu un bufnet surd manuscrisul pe birou, aruncând cu un gest teatral servieta în celălalt capăt al încăperii.

– Ai în fața ta una dintre cele mai mari descoperiri din toate timpurile, ții în mâinile tale noul bestseller, care devăluie esența vieții, a genezei, a universului!

Enoch îl privi confuz, frunzărind impacientat manuscrisul. La un moment dat, pierzându-și răbdarea risipi toate paginile de-a lungul biroului.

– Amos, știam că ești un excentric, însă asta întrece orice măsură!

– Știu, bun prieten, mă așteptam să fie dincolo de înțelegerea ta, însă odată publicată își va ajunge în posesia cititorilor potriviți!

– Amos, nu înțelegi!

– Nu, bunule prieten, tu nu înțelegi! continuă scriitorul cu încăpățânare, luându-și foile în mâini pentru a i le arăta editorului, a cărui răbdare începuse să se risipească.

– Este o lucrare de valoare excepțională! Aceste pagini sunt neprețuite, sunt…albe?!

Amos începu să le împrăștie prin cameră, căutând frenetic orice urmă rătăcită de cerneală. Toate paginile, fiecare din ele erau albe, complet goale.

– Nu înțeleg…nu înțeleg…erau aici…totul era aici. Se prăbuși înfrânt pe jos, Enoch privindu-l precum un nebun. Însă el nu știa adevărul, el nu-l cunoscuse pe JC.

– Uite, Amos, ce-ar fi să iei o pauză de la scris! Ai stat închis în cabană de săptămâni bune, lucrând la ,,cea mai mare creație a ta”, iar acum îmi aduci niște pagini goale, ba chiar prefăcându-te surprins. Te rog, pentru binele amândurora, ieși din birou, poate tragi un pui de somn, te liniștești și, mai apoi, revii la scris… 

Stacy intră în cameră pregătită să îl escorteze pe Amos.

– Nu înțelegi, Enoch! El a făcut-o! Christopher! E pe lista ta, Stacy! Aceasta o verifică, clătinând capul cu părere de rău,apoi îl conduse pe Amos afară, la un îndemn al editorului, care își reluă oarecum tulburat activitatea cotidiană.

Amos se afla pe trotuar în fața firmei cu litere argintii. Își croi din nou drum prin marea de străini, zărind dintr-odată o față cunoscută la câțiva metri depărtare: bărbatul stătea în mulțime, privindu-l senin. Atunci când Amos se apropie de el, dispăru fără urmă. Scriitorul își înălță capul spre cer.

– Poate că ei nu sunt pregătiți, dar crede-mă, eu voi fi. Mai curând decât te aștepți…

Aruncând toate foile în aer, Amos se cufundă în oceanul de chipuri necunoscute. Va crea o nouă capodoperă. Era doar o chestiune de timp. Și poate  de destin…

Tabloul ales este intitulat Scriitorul și a fost realizat de Carl Spitzweg (1880)

O încâlceală marca Alexandra Țunea